Dal punto vernale
fiero lo scorrer del tempo,
giace la legione nella torre del silenzio,
tace lo sciame,
chino alle sue frequenze.
L’ultimo miglio,
terra e radici,
da sale assetata..
e sulle maioliche in lontananza
lessi la pellicola
di sole riarsa,
Lo specchio non riflette
campo di battaglia,
né tampoco un ciglio
che tratteggi l’Ahura Mazdā
Nea Persepolis (in lingua romena)
Din punctul vernal
mândră curgerea timpului,
zace legiunea în turnul tăcerii,
tace roiul,
aplecat la frecvențele lui.
Ultima milă,
pământ și rădăcini,
râvnind coasta
de sare însetată..
și peste majolicii în depărtare
eu citii pelicula
a soarelui uscată,
omul la sfârșitul omului..
Oglinda nu reflectă
câmp de bătaie,
nici chiar o geană
care să schițeze Ahuramazda
precum floare de damasc.
