Ti aspetto come canto sterile
sulle cime pietrose,
indizio lasciato al cielo,
come doina sotto le stelle
per gli uccelli del cielo.
Fra te e il volo,
la luna era di guardia la notte,
tra stelle cadenti,
raccolte in mughetti di bianche lacrime,
fonte di palpebre, della fantastica
ninnananna… del tempo senza fine.
Accogli la carezza mia che ammanta gli occhi…
non guardare
lo specchio dell’eternità,
della notte,
della quiete,
del sogno…
l’attesa ha assunto una forma nuova…
ETERNITA!
Oglinda veşniciei
Te aştept ca pe un cântec zadarnic.
deasupra crestelor de piatră,
lăsat mărturie cerului,
ca o doină sub stele
pentru păsările cerului.
Între tine şi zbor,
luna îşi făcea rondul de noapte,
printre stele căzătoare,
adunate în mărgăritarele lacrimilor albe,
izvor al pleoapelor, a fantasticului
sunet de leagăn… a timpului nesfârşit.
Primeşte-mi mângâierea ce acoperă ochii…
nu privi
oglinda veşniciei,
a nopţii,
a liniştei,
a visului…
aşteptarea a primit o formă nouă…
ETERNITATE!
Olga Văduva (Grigorov)
