Quiete sulle rive del sacro fiume,
una ferita invoca
l’alba
tra le nebbie della coscienza;
è così filmica
la prima ora dell’infanzia,
eterea zattera,
velata conoscenza,
un poeta mancato
direbbe “un nuovo sforzo”,
mai verrà premiato.
L’incenso brucia,
polvere di sandalo,
l’acqua è un mantra
che affoga l’ego
e lo spegne
come carogna su pira di legno-
ci lega un amore inatteso,
liberi d’esser malinconici
senza giudizio alcuno,
liberi da materia,
non più il bene e non il male
ove qui sa di rame
persino un sacro fiume.
Expansiune (poarta Varanasiului) in lingua romena
Linişte pe malurile sfântului fluviu,
o rană invocă
zorile
printre negurile conștiinței;
atât de filmică este
prima oră a copilăriei,
plută eterică,
cunoaştere voalată,
un poet ratat
ar zice “un nou efort”,
niciodată nu va fi premiat.
Tămâia arde,
pulbere de santal,
apa e o mantra
care îneacă egoul
şi-l stinge
ca hoit pe un rug de lemne-
ne leagă o iubire neaşteptată,
liberi de a fi melancolici
fără nici o judecată,
liberi din materie,
nu mai binele nici răul
când aici miroase a aramă
chiar şi un fluviu sfânt.
_________________________________________________
Leggi le altre poesie, in italiano e rumeno, di Luca Cipolla
